Informare|

Una dintre prioritățile familiilor tinere este să își asigure locuința – o casă. Puțini însă conștientizează că nu e suficient să ai o casă pentru a asigura familiei un mediu de siguranță, relații sfințite, un loc al formării și al împlinirii. Acestea nu țin de un spațiu fizic, și nici măcar de confort, ci de valori fără de care o familie poate fi proprietară pe o casă, fără să se bucure de un cămin.

Trăim vremuri în care comunitatea este suprimată în favoarea societății. Comunitatea este o entitate bazată pe relații de familie, multi-generaționale, de sânge, îmbibate cu responsabilitate și dragoste. Progresismul contemporan și-a propus să suprime acest tip de celule sociale și spirituale și să creeze societăți, un tip de relații bazate pe reguli sociale dezgolite de misterul creației și plasate în matrița care ne depersonalizează și creează indivizi utili unii altora, dar lipsiți de taina dragostei.

O condiție de bază pentru ca o casă să poată deveni un cămin este conștientizarea și asumarea faptului că o familie nu se zidește pe o sumă de evenimente, ci ea este un proces continuu, bazat pe atitudinea celor care o compun. Noi nu suntem chemați să facem o serie de activități în familiile noastre, ci să devenim cineva pentru ele, iar rezultatele vor decurge în mod natural din calitatea celor care o compun. Așadar, prima preocupare a fiecărui membru al familiei trebuie să fie devenirea noastră în asemănare cu Hristos, aceasta fiind garanția calității relațiilor din familie. Noi nu aducem doar rezultatele eforturilor noastre în spațiul sacru al familiei, ci ne aducem pe noi înșine, dezbrăcați de efortul de a crea o imagine imaculată despre noi înșine. Acasă, noi suntem ceea ce suntem cu adevărat, cu garda jos, fără a încerca să mai impresionăm pe nimeni. Acolo este naturalul nostru.

Căminul este spațiul sfințit în care membrii familiei trăiesc plenar scopurile veșnice ale existenței lor, dincolo de bucuriile imediate, atât de necesare și ele. Acest spațiu sfințit presupune cunoașterea valorii familiei, precum și nevoia de protecție a membrilor familiei și a relațiilor dintre aceștia.

Spațiul sfințit presupune delimitarea a ceea ce trebuie să fie și să rămână doar în interiorul familiei de lumea de dincolo de gardurile casei. Acolo se zidesc și se păstrează intimitatea și toate celelalte aspecte care trebuie să rămână doar pentru familie. Spațiul sfințit al familiei presupune și angajamentul de a-i apăra pe ceilalți membri ai familiei, de a-i încuraja, de a-i ridica, de a le „ține spatele”, din toate punctele de vedere. Planul lui Dumnezeu pentru familiile noastre este crearea acestui spațiu din care să putem vedea mai clar veșnicia și să descoperim mai facil calea înspre acolo.

Căminul este spațiul nostru de siguranță. Dacă o persoană se simte mai în siguranță în afara casei decât în sânul familiei, acea casă nu este un cămin. Surprizele trebuie să fie plăcute pentru membrii familiei; așteptarea frustrantă a  viitorului conflict, apărut din orice și din nimic, creează tipul de familie conflictual, în care nimeni nu se simte în siguranță și din care toți vor să evadeze. De aceea am afirmat că noi nu putem aduce cu noi în casele noastre decât ceea ce suntem. Această problemă nu se rezolvă prin niște decizii sau prin câteva acțiuni, ci prin transformarea personală și prin acceptarea modelării și a devenirii noastre după chipul lui Hristos.

Căminul este locul împlinirii noastre. Desigur, gândirea nu trebuie să fie egocentrică; nu trebuie să mă întreb continuu cum sunt împlinit eu în nevoile mele, ci cum sunt împlinite nevoile celorlalți prin prezența mea. Chiar dacă nevoile soției diferă de nevoi le soțului, deoarece suntem persoane diferite, toți avem aceeași nevoie cardinală – de mântuire, de viață spirituală. Mai apoi vin celelalte nevoi: de dragoste, respect, comunicare, apreciere, protecție, conducere, intimitate, liniște etc.

Căminul este mediul în care pot să experimentez odihna. Aceasta nu înseamnă doar relaxare – necesară și ea; ci adevărata odihnă este o stare a sufletului, a minții și a inimii, ba chiar a relațiilor. Odihna este binecuvântarea liniștii interioare și a capacității de a te face înțeles chiar fără cuvinte, printr-o cunoaștere adâncă a partenerului, fără a resimți stresul tăcerii. Odihna este posibilitatea intimității emoționale aducătoare de bucurie și împlinire, bazată pe încrederea perfectă într-o persoană care Îi este loială lui Dumnezeu și familiei ei. Odihna este pacea care depășește provocările majore, de orice natură, deoarece a fi împreună este mai important decât a avea împreună. Căminul este spațiul formării. Unul dintre scopurile lui Dumnezeu pentru familie este și acela de a ne forma reciproc, fiecare dintre membrii familiei fiind o unealtă eficientă prin care Dumnezeu cioplește caracterul celorlalți. Aici trebuie păstrată educația. Aici dobândim primele deprinderi . Aici asimilăm adevăratele valori care ne vor urmări întreaga viață. Nicio formă instituțională nu va putea substitui primii șapte ani de viață din cămin. Chiar dacă biserica are un rol important în formarea noastră spirituală, căminul este laboratorul lui Dumnezeu pentru zidirea sufletească și chiar șlefuirea chemării și a darurilor cu care Dumnezeu ne-a înzestrat.

Pentru a reuși să transformăm casa în cămin este necesar să răspundem celor patru mandate pe care Dumnezeu le-a intenționat pentru familie, încă de la crearea ei. Dacă privim cu atenție la Geneza 2:18, 23, vom descoperi aceste mandate:

Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”. […] Și omul a zis:,, Iată, în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi «femeie», pentru că a fost luată din om.”

Primul mandat este cel al companiei. Prin căsătorie, omul poate scăpa de durerea interioară și neîmplinirea provocată de singurătate. Problema care poate apărea de-a lungul vieții de familie este singurătatea în mijlocul comunității familiale. Ar trebui să ne întrebăm mereu dacă îndeplinim mandatului primit – acela de alunga singurătatea din viața celorlalți – sau dacă, dimpotrivă, creăm chiar noi singurătatea.

Al doilea mandat este cel al cooperării. Ajutorul de care fiecare are nevoie nu poate fi oferit de societate, ci doar de comunitate. Acceptarea acestui mandat protejează familia de unul dintre cele mai mari pericole: competiția. Soții nu trebuie să fie în concurență; de acea, ei trebuie să elimine jocul copilăresc al dominației și să coopereze unul cu celălalt.

Al treilea mandat al familiei, primit prin creație, este completarea. Ajutorul potrivit este unul personalizat, nu universalizat. Pentru aceasta, cunoașterea reciprocă este esențială. Înțelegerea vulnerabilităților și cunoașterea punctelor tari sunt cheia ajustării ajutorului pe care trebuie să ni-l oferim.

Versetul 23 ne prezintă cel de-al patrulea mandat: comunicarea. Faptul că Adam își exprimă trăirile pentru darul primit, Eva, relevă cât de importantă este comunicarea. Asumarea adevărului că o relație se formează, crește și se păstrează prin comunicare stă la baza părtășiei cu Dumnezeu și la temelia relațiilor de familie.

Înțelegem, așadar, că pentru a avea familii după voia lui Dumnezeu nu este suficient să dobândim o casă, ci să zidim premisele pentru a crea un spațiu în care să ne simțim, să trăim și să împărtășim spațiul cel mai binecuvântat pentru toți membrii familiei: CĂMINUL.

source

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window