Am patru copii. Cu fiecare din ei a fost cam la fel. După primele șase luni, când bebelușul este alăptat exclusiv la sân, urmează diversificarea alimentară. Diversitatea alimentelor creează curiozitate pentru bebeluș, dar treptat, treptat și o dorință de hrănire independentă. Nimic rău în aceasta, numai că, atunci când începe să mănânce, copilașul nu are îndemânarea necesară pentru a se hrăni singur cu lingurița și mai ales pentru a face acest lucru în mod ordonat și curat. Din instinct, copilul ia mâncarea cu mâna și o duce la gură fără să ia în calcul faptul că se murdărește pe mână, pe haine și totul în jur. Calculele le face mama, care trebuie să curețe, să spele, să măture firimiturile – și nu o dată pe zi, ci de cel puțin patru-cinci ori pe zi, săptămâni și luni la rând.
La un moment dat, din cauza aceasta, am ajuns într-o stare de frustrare și extenuare. Explicam, arătam, curățam și iar o luam de la capăt, sperând să văd cât mai repede o îmbunătățire. Aveam gândurile împărțite. Pe de-o parte, înțelegeam faptul că dezvoltarea copilului se face în etape și că, înainte să înțeleagă teoretic un lucru, copilul face ce vede, încearcă și nu reușește, dar încet-încet ajunge și la deprinderi. Pentru aceasta are nevoie să fie lăsat să „greșească” de multe ori. Pe de altă parte, doream să ajung la capăt cu acest „ritual” zilnic epuizant la care se mai adăuga, uneori o stare de jenă, mai ales când primeam vizita unor musafiri, iar aceștia, credeam eu, observau peretele pătat din bucătărie, hainele copiilor mai puțin curate, jucării nearanjate etc.
De câțiva ani buni încoace obișnuiesc să citesc Biblia urmărind o anumită temă, cum ar fi: înțelepciunea; îndemânarea și exprimarea creativă; femeia în familie, biserică și societate; conducerea și administrarea; boli, minuni și vindecări; vicleniile celui viclean etc. Anul în care am simțit că este extrem de greu să faci față curățeniei zilnice, din cauza resturilor de mâncare împrăștiate de copilul mic, a fost anul în care am citit Biblia urmărind tema educației copiilor de la naștere la adolescență. Zi de zi am notat detalii biblice privitoare de diverse aspecte educative până când am ajuns la un detaliu cu totul și cu totul aparte pentru mine. În Evanghelia după Marcu, în capitolul 7, Isus are o discuție cu femeia siro-feniciană, care dorea ca El să alunge demonul din fetița ei. Isus pare că nu vrea să facă lucrul acesta, spunând că alții (evreii) au prioritate la „serviciile” Lui. Femeia aceasta are un răspuns uimitor: „Da, Doamne”, i-a răspuns ea, „dar și cățeii mănâncă sub masă din firimiturile copiilor!” (v. 28). În Evanghelia după Matei, același răspuns este formulat astfel: „Da, Doamne”, a zis ea, „dar și cățeii mănâncă din firimiturile ce cad de la masa stăpânilor lor”. (Mat. 15:27).
Când am citit acest text, am rămas fără cuvinte, dar cu o valoroasă înțelegere. Îl citisem și altădată, însă de data aceasta se adresa exact nevoii mele.
Mi-am dat seama, pe de-o parte, că e absolut normal ca atunci când copiii mici mănâncă singuri să cadă și firimituri pe jos. Nu era vorba doar de copiii mei sau de o incapacitate a mea de a-i coordona eficient, ci pur și simplu acest lucru se întâmplă, în general, cu toți copiii. Este o etapă din viață, relativ scurtă, care trebuie acceptată și nu trebuie văzută ca fiind epuizantă și fără capăt. De altă parte, am trăit acel moment sensibil în care am văzut cum Cuvântul lui Dumnezeu (general) „vorbește” specific nevoii mele. Când am citit în Evanghelia după Matei despre „firimiturile care cad de la masa stăpânilor” nu am avut nici o tresărire, dar „firimiturile copiilor”, din Evanghelia după Marcu, a fost acel cuvânt „viu și lucrător” (Evrei 4:12) care a pătruns în gândurile și simțirile mele, făcând o curățare a complexelor de inferioritate, a oboselii, a extenuării, a gândului că durează o veșnicie până când copilul învață să mănânce singur și ordonat.
La urma urmei, cineva a depus același efort și pentru mine. Ce ar fi fost dacă părinții ar fi abandonat lupta cu firimiturile și deranjul? Dacă acest efort uneori pare epuizant, ce minunat este faptul că până și o fărâmă din Cuvântul lui Dumnezeu este de ajuns să fortifice mâinile mamei și să le facă neobosite.
