În acest articol vom explora argumentul cosmologic pent ru existența lui Dumnezeu, un argument filosofic și teologic care susține că existența lui Dumnezeu poate fi dedusă și din înțelegerea originii Universului. Înainte de a discuta detaliile acestui argument, este esențial să clarificăm câțiva termeni fundamentali.
Definirea conceptelor
Argument: Un argument este o serie de afirmații numite PREMISE care au rolul să determine gradul de adevăr al altei afirmații numite CONCLUZIE.
Argument cosmologic: În teologia naturală, acest tip de argument susține că existența lui Dumnezeu poate fi dedusă din observarea lumii și a fenomenelor din Univers, cum ar fi cauzalitatea, contingența sau schimbarea. Argumentul acesta nu pretinde să demonstreze existența Dumnezeu lui biblic, dar contribuie la un caz cumulativ pentru existența Acestuia. Argumentul cosmologic este structurat pe două nivele principale:
- Își propune să demonstreze că Universul în care trăim are o cauză sau că există o ființă necesară.
- Își propune să demonstreze că această cauză sau ființă necesară este Dumnezeu.
Ce este cauzalitatea? Considerată un principiu fundamental al logicii sau chiar o lege, cauzalitatea este baza metodei științifice. Pe scurt, ea afirmă că orice efect trebuie să aibă o cauză, indiferent dacă știm sau nu care este aceasta.
Mai generalizat, când vorbim despre cauză-efect ne referim că un lucru îl cauzează pe altul. În acest caz, primul lucru este cauza, iar cel produs sau determinat este efectul.
Ce este regresul infinit?
Regresia infinită este o secvență de cauze și efecte care nu se încheie niciodată. De exemplu, dacă m-aș întreba „de ce exist?”, răspunsul ar putea arăta așa: Eu → Părinții mei → Bunicii mei → Strămoșii umani → Formarea Pământului → Apariția Universului → Cauza apariției Universului → Cauza cauzei apariției Universului → Cauza cauzei cauzei… și tot așa, la nesfârșit.
Fiecare pas în acest lanț indică o dependență cauzală care duce la o nouă întrebare despre cauza precedentului. În viziunea celor ce acceptă regresul infinit, acest model continuă teoretic la nesfârșit, fără o concluzie finală absolută.
Argumentul cosmologic Kalam
Una dintre cele mai cunoscute formulări ale argumentului cosmologic este argumentul Kalam, promovat în mod special de filosoful și teologul creștin William Lane Craig.
Forma logică a argumentului Kalam:
P1: Tot ce începe să existe are o cauză a existenței sale.
P2: Universul a început să existe.
C: Prin urmare, Universul are o cauză.
Acest argument are o formă deductivă, ceea ce înseamnă că, dacă premisele sunt adevărate, atunci concluzia este inevitabil adevărată. Astfel, dacă demonstrăm că Universul are o cauză, atunci realizăm primul nivel al argumentului
cosmologic.
Care sunt motivele pentru a crede că premisele acestui argument sunt adevărate?
P1: Tot ce începe să existe are o cauză.
Există mai multe motive pentru a susține această premisă:
- Experiența zilnică: Legea cauzalității este confirmată constant prin observațiile noastre. De exemplu, când apăsăm un întrerupător (cauza), lumina se aprinde (efectul). Astfel, experiența noastră zilnică constituie un sprijin pentru ideea că orice efect are o cauză.
- Principiul rațiunii suficiente: Acesta este un principiu fundamental al logicii (formulat inițial de matematicianul Gottfried Leibniz), care susține că pentru fiecare fapt, trebuie să existe un motiv, o explicație pentru care acesta este așa cum este și nu altfel. El este confirmat de experiența noastră; de exemplu, existența unui copil este explicată prin existența părinților săi.
- Metafizică: Ideea că „din nimic, nimic nu se naște” este un principiu metafizic esențial. Este absurd să presupunem că „nimicul” ar putea produce ceva, deoarece nimicul nu are nicio propr ietate sau capacitate de a crea. În plus, în toată experiența umană nu există dovezi că ceva ar putea apărea din nimic.
Aceste motive oferă suport suficient pentru a considera prima premisă adevărată.
P2: Universul a început să existe
A doua premisă este, de asemenea, susținută de argumente filosofice și științifice:
- Argument filosofic: Din punct de vedere filosofic putem spune că este imposibil să parcurgem un număr infinit de evenimente în serie secvențială (regres infinit). Este ca și cum am încerca să numărăm până la infinit: niciodată nu vom reuși să o facem. Dacă ne imaginăm că Universul nu a început să existe, înseamnă că au trecut un infinit de zile, sau evenimente consecutive până în prezent; dar ar fi la fel de imposibil ca și cum am număra până la infinit, pentru că oriunde am ajunge cu zilele, tot am mai avea un infinit de parcurs până să ajungem în prezent. Prin urmare, trebuie să existe un început.
Dovezi științifice:
- Expansiunea Universului: Teoria generală a relativității elaborată de Albert Einstein sugerează că spațiu-timpul este dinamic și că Universul se poate extinde sau contracta. Această teorie a fost complementată de lucrările lui Georges Lemaître și Edwin Hubble, care au observat că galaxiile se îndepărtează una de alta, ceea ce indică expansiunea Universului; acest fenomen este cunoscut ca „redshift”. Mai recent, cosmologii Arvind Borde, Alan Guth și Alexander Vilenkin au formulat o teoremă care afirmă că „orice univers care, în medie, s-a extins de-a lungul istoriei sale nu poate fi etern în trecut, ci trebuie să aibă un început absolut”. Alexander Vilenkin a subliniat că această concluzie elimină posibilitatea unui univers etern, forțând comunitatea științifică să recunoască existența unui început cosmic.
- Legea adoua a termodinamicii: Această lege afirmă că entropia (nivelul dezordinii) într-un sistem închis tinde să crească până ajunge la maxim, unde orice fel de mișcare sau transfer de energie nu mai există (inclusiv lipsă totală de viață). Dacă Universul ar fi existat dintotdeauna, atunci ar fi atins deja acest stadiu de echilibru complet. Prin urmare, faptul că universul încă nu a ajuns în această stare, sugerează că are un început.
Aceste argumente ne arată că a doua premisă este, de asemenea, adevărată.
Concluzie: Universul are o cauză
Dacă premisele sunt adevărate, concluzia că Universul are o cauză decurge inevitabil. Astfel, primul nivel al argumentului cosmologic este atins. Următorul pas este să examinăm ce natură ar putea avea această cauză.
Identificarea cauzei: Este aceasta Dumnezeu?
Pentru a determina natura cauzei , este nevoie să analizăm ce implică existența cauzei Universului (analiza conceptuală):
- Atemporală, aspațială, imaterială: Dacă timpul, spațiul și materia au început odată cu Universul, cauza acestora trebuie să fie în afara lor; ceea ce implică faptul că această cauză trebuie să fie atemporală, aspațială și imaterială.
- Eternă și neschimbată: Fiind în afara timpului, cauza trebuie să fie eternă și neschimbată.
- Necauzată: Pentru a evita regresul infinit, cauza trebuie să fie prima și necauzată.
- Puternică: Cauza trebuie să fie foarte puternică pentru a crea tot ce există în Univers.
- Volitivă (cu voință): Când o cauză este eternă, iar efectul ei are un început, atunci cauza trebuie să fie un agent volitiv (capabil să decidă); deoarece este singurul mod plauzibil de a explica cum o cauză atemporală poate produce un efect temporal. Dacă o cauză nu are voință, atunci automat și efectul ei trebuie să existe de când există și cauza; spre exemplu, dacă apa îngheață la sub 0 grade, și dacă această condiție este prezentă (să zicem -5 grade), atunci automat apa va fi înghețată. În cazul Universului, dacă cauza sa eternă ar fi incapabilă să decidă, atunci Universul ar fi trebuit să existe de când există și cauza. Totuși, observăm că Universul are un început clar și nu a existat dintotdeauna. Astfel, dacă sursa Universului are voință, ea trebuie să fie un agent, o persoană cu putere de decizie.
Aceste caracteristici ale cauzei Universului sugerează că ea poate fi descrisă ca o minte imaterială, eternă, foarte puternică și cu voință (personală) — atribute care corespund cu descrierea clasică a Dumnezeului creștin.
În concluzie, deși argumentul cosmologic nu identifică în mod direct Dumnezeul biblic, ea susține existența unei cauze care are caracteristicile esențiale similare cu cele ale Dumnezeului clasic creștin. Acest argument constituie un pas important în construirea unui caz cumulativ pentru existența unei ființe supreme, f iind unul dintre motivele pentru care putem crede în existența lui Dumnezeu.
Referință: Dacă dorești să aprofundezi teme apologetice, consultă acest link: https://acp-ro.org/articole