Femei care ne inspiră Gladys Aylward

Gladys nici nu mai auzea bine când directorul școlii de misiune i-a spus că nu va mai putea fi studentă pentru că a picat de prea multe ori examenul de cunoștințe biblice și pentru că era considerată „în vârstă” pentru a mai putea să învețe limbile complexe din China (avea 27 de ani). Alți studenți mai tineri și capabili așteptau să intre la școala de misiune și nu era drept față de ei ca ea, Gladys, o fată simplă, fără vreo calificare utilă, să țină locul ocupat degeaba.

Gladys a înțeles situația, dar a fost foarte dezamăgită când a primit această veste. Însă Dumnezeu, care pusese această chemare puternică în inima ei, îi oferă lui Gladys oportunitatea de a lucra ca menajeră pentru un cuplu vârstnic de misionari care tocmai se întorsese din China. Neavând altă variantă, Gladys a acceptat jobul și a profitat de această șansă pentru a învăța tot ce a putut despre China de la misionarii pentru care lucra.

Dorința ei de a fi misionară era puternică în inima ei, așa că a continuat să se roage și să acționeze pentru a-și împlini visul. Rugăciunea ei suna așa: „asta este Biblia mea, aici sunt toți banii pe care-i mai am. Aici sunt eu. Găsește o cale de a mă folosi, Doamne!”

Cea mai ieftină călătorie spre China costa 90 de lire, iar Gladys avea doar trei lire. Ceea ce nu o lăsa să descurajeze erau voința de fier și certitudinea că trebuie să fie misionară în China. Pentru a cumpăra un bilet mai ieftin, Gladys a ales să călătorească pe o rută periculoasă, pe unde se desfășura un război între Rusia și China, iar aceasta aproape că a costat-o viața.

Dumnezeu i-a purtat de grijă și, prin minuni, a ajutat-o să ajungă în China.

Citind povestea lui Gladys mă gândeam că cel mai bun lucru pe care l-ar fi putut face era să renunțe și să se întoarcă în Londra. Atâtea piedici, atâta suferință și respingere fără niciun rezultat. Câte dintre noi nu ne confruntăm cu gândul de a renunța, de a ne întoarce din drum sau de a abandona un proiect atunci când dăm de greu? Poate experimentăm îndoială, frică, oboseală și lipsa resurselor.

Gladys a avut parte de multe momente dificile și, deși a avut toate motivele să renunțe la a mai fi misionară, ea a perseverat, iar viața ei este una dintre cele mai remarcabile istorii misionare din era noastră. Cele mai multe dintre noi nu ne putem compara viețile cu a ei, dar putem învăța de la Gladys perseverența și încrederea neclintită în Dumnezeu. Avem nevoie să cultivăm aceste două virtuți chiar dacă munca noastră se desfășoară mai mult acasă, în familie și nu pe un câmp de misiune.

După ce a ajuns în China și a mai făcut câteva călătorii lungi și obositoare pentru a o găsi pe doamna Lawson, acestea au început să lucreze împreună și au transformat o casă dărăpănată într-un han la care se opreau călători chinezi. Gladys, doamna Lawson și un bărbat bucătar creștin îi găzduiau pe chinezii aflați în trecere și, pe lângă mâncare și un loc de dormit, le spuneau acestora și Evanghelia.

Gladys nu a beneficiat prea mult de sprijinul doamnei Lawson, pentru că aceasta a murit, așa că tânăra misionară a trebuit să preia totul în mâinile ei și a fost pusă față în față cu situații limită, dar Dumnezeu i-a dat putere și biruință.

Într-o zi, însuși mandarinul din districtul respectiv a venit la han pentru că dorea să vorbească cu Gladys și să-i dea misiunea de a se asigura că mamele și bunicile nu mai leagă picioarele fetițelor¹ din familiile lor. Ce persoană era mai potrivită să facă asta decât o femeie care călătorise mult și care nu avusese picioarele legate? Și așa, Gladys a ajuns în foarte multe familii, a învățat foarte bine dialectul localnicilor, le-a povestit întâmplări din Biblie și a căpătat trecere înaintea tuturor.

Într-o altă împrejurare, Gladys a întâlnit o vânzătoare de copii care avea cu ea o fetiță pe care o folosea la cerșit. Gladys a cumpărat acea fetiță și a avut grijă de ea, iar apoi alți copii au găsit adăpost, îngrijire și afecțiune în hanul lui Gladys.

Mandarinul avea încredere în ea, unii localnici îi deveniseră prieteni și părea că viața intră într-un ritm cât de cât normal pentru misionara noastră.

La un moment dat însă, ajung vești de război și în districtul în care locuia Gladys; mai repede decât se aștepta ea, peste satul unde se afla au căzut bombe. Japonezii au ocupat satul lui Gladys, așa că ea și localnicii au trebuit să fugă sau să se ascundă. Mulți copii au rămas orfani și au ajuns în grija lui Gladys și poate cea mai mare provocare a ei a fost să salveze peste 100 de copii de armata japoneză. Efortul făcut de ea și de copii, precum și modul în care Dumnezeu le-a purtat de grijă sunt de-a dreptul miraculoase.

Din cauza sănătății precare și a comunismului care se instala în China, Gladys s-a întors pentru 10 ani în Anglia, de unde a continuat să-i slujească neobosită pe chinezi: a strâns fonduri pentru ei, i-a ajutat pe refugiații chinezi care ajungeau în Londra și a păstrat legătura constant cu copiii adoptați și cu cei pe care i-a salvat din război.

Gladys Aylward a murit în ziua de Anul Nou, în 1970, la 67 de ani, și peste o mie de persoane au participat la slujba de înmormântare a celei care cu 40 de ani în urmă a ajuns într-un sat din China cu o Biblie, o haină de blană veche și fără a fi întâmpinată de nimeni.

Vă recomand să citiți cartea Gladys Aylward (seria Biografii), apărută la editura Casa Cărții din Oradea, și să o dați mai departe și prietenelor dumneavoastră. Avem nevoie să ne lăsăm inspirate de persoane care au dat la o parte orice piedică și orice greutate pentru a-și îndeplini chemarea și pentru a-L sluji pe Dumnezeu.

¹ Pentru a le asigura șansa la căsătorie și la o viață decentă, femeile din familie aveau datoria de a le lega picioarele fetițelor (când împlineau 5-6 ani) până când oasele se rupeau, iar picioarele lor rămâneau mici (asemenea unei flori de lotus). Cu cât picioarele erau mai mici, cu atât femeia era considerată mai frumoasă. Această practică era foarte dureroasă și multe fetițe făceau infecții grave și mureau.